Cum să răspunzi CORECT la cele mai frecvente întrebări din timpul interviului

După ce a aplicat pentru obţinerea unui loc de muncă în cadrul unei noi companii, un candidat trebuie să se pregătească pentru următorul pas care i-ar putea asigura începutul unei cariere de succes, interviul de angajare. Pe lângă realizarea unei bune documentări cu privire la posibilul angajator şi la afacerile acestuia şi pe lângă ţinuta adecvată unei astfel de întâlniri, candidatul trebuie să se pregătească pentru a răspunde prompt şi corect întrebărilor din cadrul interviului de angajare.

Care sunt cele mai frecvente întrebări care apar în timpul unui interviu de angajare

1. „De ce ai plecat de la fostul loc de muncă?” sau „De ce ai pleca de la actualul loc de muncă?”

Candidaţii care folosesc expresii de tipul „nu m-am înţeles cu şeful”, „salariul era prea mic” sau „nu puteam să promovez” nu vor fi apreciaţi de persoanele care conduc interviul de angajare, în ciuda faptului că ei ar putea să spună adevărul.

Ai putea răspunde mai degrabă: „Consider că oportunitatea prezentată de dumneavoastră îmi poate oferi posibilitatea de punere în evidenţă a experienţei şi a abilităţilor dobândite până în prezent”.

2. „Ce te-a determinat să aplici la noi?” sau „De ce vă doriţi să lucraţi aici?”

Un răspuns de tipul „consider că experienţa mea de până acum mă recomandă pentru această poziţie”, urmat de o serie de exemple concrete în acest sens nu vor fi de ajuns pentru a-i impresiona pe reprezentanţii companiei în cadrul căreia îţi doreşti să obţii un nou loc de muncă.

Din punctul său de vedere, un candidat ar trebui să le explice posibililor angajatori că este convins că în cadrul companiei lor va avea posibilitatea de a-şi dezvolta diferite abilităţi.

„Cred că acest post îmi va oferi posibilitatea de acumulare de cunoştinţe noi, de dezvoltare a abilităţilor” sau „Consider că prezenţa mea în acest post va reprezenta un plus de valoare pentru organizaţia dumneavoastră” ar fi două răspunsuri mult mai corecte.

Pentru a demonstra acest lucru, un candidat poate să le explice angajatorilor astfel interesele sale: „Am ales potenţiali angajatorii cu viziuni corespunzătoare valorilor mele, iar compania dumneavoastră se află pe primul loc în lista opţiunilor mele”.

Este important, de asemenea, ca persoana intervievată să cunoască valorile companiei şi să le poată enumera dând exemple concrete în care a susţinut, la rândul său, aceleaşi valori.

3. „Care sunt punctele tale slabe? Care sunt punctele tale tari?

Atunci când o astfel de întrebare este pusă în cadrul unui interiviu de angajare reprezentanţii companiei se aşteaptă ca respectivul candidat să scoată în evidenţă elementele pe care el vrea să le îmbunătăţească. Un răspuns de tipul „poate sunt puţin cam prea meticulos” sau „câteodată le pretind colegilor acelaşi stil de muncă, uitând că sunt firi diferite şi fiecare poate performa în felul său” nu este recomandat în acest caz.

Pentru a-i impresiona pe intervievatori o persoană care îşi doreşte să îşi sporească şansele de angajare trebuie să pună accent pe punctele sale tari şi să dea exemple precum perseverenţa sau uşurinţa în stabilirea unei relaţii cu interlocutorul.

4. „Credeţi că vă va plăcea acest loc de muncă?”

Angajatorii care pun o astfel de întrebare au în vedere loializarea angajaţilor de calitate, fapt care ar putea să fie, pe termen lung, în avantajul candidatului.

În cazul în care există anumite aspecte ale locului de muncă mai puţin atractive, persoana intervievată să le menţioneze, având o atitudine plină de tact.

5. „Ce aşteptări salariale ai?”

Pentru a răspunde corect la o astfel de întrebare candidatul trebuie să îşi stabilească încă înainte de interviul de angajare care îi sunt aşteptările, mai exact să determine cât de mult se apropie posibilul angajator de dorinţele sale şi ce compromisuri este dispus să facă în privinţa salariului pentru a obţine postul respectiv.

Trebuie să existe un obiectiv de dorit, dar în primul rând trebuie să ştii până în ce punct poţi coborî cu aşteptările, astfel încât să poţi să răspunzi repede la întrebarea despre salariu în timpul discuţiei cu angajatorul, după ce te-ai lămurit în privinţa postului şi a provocărilor acestuia.

6. „Când aţi fost cel mai satisfăcut la locul dumneavoastră de muncă?”

În momentul în care un angajator pune o astfel de întrebare el vrea să determine care sunt elementele care îl pot motiva pe candidat atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Candidatul trebuie să dea în acest caz un exemplu de post sau de proiect în cadrul căruia s-a simţit cel mai entuziasmat şi mai motivat pentru a-i oferi angajatorului o idee clară asupra preferinţelor sale.

7. „Ce poţi face pentru noi în plus faţă de alţi candidaţi?”

Intervievatorii folosesc această întrebare pentru a evalua experienţa, abilităţile şi trăsăturile candidatului.

Persoanele care participă la un interviu de angajare şi care sunt puse în faţa unei astfel de întrebări trebuie să enumere lucrurile în care cred, între care se pot găsi şi cele pe care le-au văzut în fişa postului pe care îşi doresc să îl obţină.

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu:

Powered by WordPress | Designed by: free wp themes | Thanks to hostgator coupon code and cheap hosting