Interviurile interne: cum să fii cel mai bun candidat

Te-ai gândit să faci o mică schimbare la locul de muncă şi să aplici pentru o poziţie diferită în cadrul companiei în care lucrezi? Sau, poate şeful tău ştie că eşti în căutarea unui job mai creativ şi te-a recomandat pentru o poziţie cu potenţial, într-un alt departament. Acum a apărut oportunitatea perfectă şi eşti pus în situaţia de a participa la un interviu în cadrul companiei.

Ai putea crede că acest tip de interviu ar trebui să fie mai puţin stresant decât interviul iniţial pentru angajare, însă în realitate e mult mai dificil. Chiar dacă intervievatorul ar fi chiar o figură familiară şi prietenoasă, nu poţi pierde din vedere faptul că aceasta este o nouă poziţie, şi eşti evaluat în raport cu o mulţime de alţi candidaţi.

Acestea fiind spuse, a fi un candidat intern poate fi un mare avantaj, dacă abordezi corect situaţia în care eşti pus.

Iată câteva modalităţi de a te pregăti pentru un interviu intern, astfel încât să fii cu un pas înaintea concurenţei:

Cere acordul

Primul lucru: înainte chiar de a lua în considerare aplicarea pentru un rol diferit în cadrul locului actual de muncă, asigură-te că discuţi decizia cu managetul/ seful/ team-leader-ul actual. De ce? Deoarece vestea că intenţionezi să părăseşti echipa va circula foarte repede şi e mai bine ca superiorul tău direct sa o afle de la tine şi nu de la altcineva. În plus, indiferent dacă vei obţine sau nu postul, tot in companie vei ramâne, şi nu-ţi doreşti să strici relaţia cu şeful tău.

În cazul în care în spatele deciziei de a căuta un alt post stă tocmai intenţia de a scăpa de actualul şef, tot ar fi de preferat să-i comunici intenţia ta, fără să-i dai chiar toate detaliile. Dacă nu ştii foarte sigur cum ar trebui să procedezi, ai putea stabili o întalnire cu reprezentanţii departamentului de resurse umane, pentru a discuta detaliile noului post. În majoritatea companiilor există proceduri interne proprii pentru angajaţii care doresc să schimbe posturile.

Fă-ţi temele

Un mare avantaj atunci când aplici pentru un post în cadrul companiei este că ai deja acces la foarte multe informaţii, printre care şi detalii despre oamenii care te intervievează, echipa cu care vei lucra sau atribuţiile noului post. O data ce ţi-ai confirmat candidature, încearcă să apelezi la orice coleg care îţi poate furniza informaţii suplimentare ce te-ar putea ajuta să-ţi faci o imagine clară despre rolul pe care îl vei îndeplini. Dacă ai încredere într-unul dintre actualii tăi colegi de departament, îl poţi ruga să furnizeze mai departe un feed-back, sub formă de recomadare, care să-i impresioneze pe intervievatorul tău.

Fii pregătit

Desigur, vei fi prezent în aceeaşi clădire în care lucrezi în fiecare zi, dar când vine vorba de participarea la un interviu trebuie să dai dovadă de acelaşi echilibru şi profesionalism ca atunci când participi la un interviu nou. Printre altele, o asemenea atitudine înseamnă să fii pregătit să răspunzi la întrebări, să arăţi de ce eşti potrivit pentru acest job şi ce anume te diferenţiază de ceilalţi candidaţi. De asemenea, nu presupune că oricine este familiarizat cu munca ta şi cu realizările tale în companie, aşa că fii pregătit să le prezinţi. Adu-ţi CV-ul, probe de lucru, precum şi o listă de realizări.

In plus, ar trebui sa fii, de asemenea, pregătit să vorbeşti şi despre experienţa profesională în afară companiei, dinainte de jobul actual.

Îmbracă-te pentru poziţia pe care vrei să o obţii, nu pentru jobul pe care îl ai

Deja este foarte clar că ţinuta pentru interviu este importantă, dar e valabil mai ales atunci când te afli în cadrul organizaţiei în care deja lucrezi. Ţinuta este dovadă a faptului că iei în serios procesul de recrutare şi că ai înţeles importanţa noului rol. Ultimul lucru pe care l-ai dori este să laşi impresia că aceasta este “doar o altă zi” sau că meriţi să obţii poziţia fără ca măcar să te străduieşti. Deci, indiferent dacă lucrezi într-un mediu tipic formal sau casual, în ziua interviului poartă costumul potrivit.

Follow Up

Este o idee bună ca după interviu să trimiţi un bilet/ un email de mulţumire. Aceasta este o modalitate simplă de a-ţi susţine interesul pentru poziţia la care aplici şi de a-i mulţumi intervievatorului pentru timpul acordat.

Mai presus de toate, atunci când te pregăteşti pentru un interviu intern, este bine să tratezi ocazia cu acelaşi profesionalism cu care ai aborda un interviu extern, în timp ce foloseşti în avantajul tău faptul că lucrezi deja acolo.

 

Elaborat

Vitali Procop/ Ovidiu Anemtoaicei

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu:

Powered by WordPress | Designed by: free wp themes | Thanks to hostgator coupon code and cheap hosting